Oana Portase și cei șapte pitici

Știu. N-am mai scris p’acilea. Eh, și zânele au joburi. Zânele mai și răcesc. Zânele mai trebuie să și doarmă. Congresul PSD m-a tâmpit. Vorbim despre asta altădată. Mi s-au cam terminat bateriile, dar revin în forță. Aham. Șforța fie cu mine.

Ieri dimineață am primit un telefon… “Sunt Daniel. Te sun de la aeroport, urmează să decolez. Vreau să-ți mulțumesc pentru tot.” Iar acum aș vrea să vă explic ce-a fost în sufletul meu. Nu pot…

Lupta continuă. Pentru Daniel și pentru clinicile de care avem nevoie. Pare un vis stupid. Dar am demonstrat că se poate.

Vineri am petrecut frumos. La Jazz for life s-au strâns 2.200 de lei. Sincer… nu-mi imaginam. Găsiți detalii pe blogul Zânelor, la Piticu și la Ruxa – (a se observa funda mea roz din păr și bagheta magică).

Ce urmează? 3 ceasuri grele reloaded. La pachet cu Anca Bundaru, vă invit să vorbim despre sistemul sanitar din România. Coordonate: mâine, ora 22.00, Radio Lynx.

Asculta mai multe audio Diverse

M-am cam deconectat de știri. Zilele astea… știrile mele au fost mailurile, telefoanele și mesajele primite în legătură cu situația lui Daniel. Când am scris prima oară de cazul lui Daniel, în cont erau aproximativ 9.000 de euro. Într-o săptămână s-au făcut aproape 39.000. Ce să zic? Sunteți minunați. Mi se pare incredibil cum a fost preluat acest caz.

Nu prea mai am stare să scriu despre altceva. Da. Aici, pe blogul meu, veți mai găsi multe postări despre cum decurge campania noastră. Am curajul să spun că online-ul face minuni. Că am în jurul meu oameni cu suflet frumos. Că mi-e mai bine în lumea asta.

Nu contează cum, dar a ajutat și Mircea Badea. Tocmai prin faptul că a menționat despre acest caz. Libertatea a scris despre campania noastră. Laura Cernahoschi este și ea o zână. Iulian Comănescu i-a dat zânei Mika liber să facă minuni. Andrei este alt om minunat și îi promit că zânele vor merge peste el, la Cluj. Costin Ilie a făcut “minunea” ca pe plasmele de la metrou să apară, în fiecare oră, un anunț despre Daniel. Pentru Cougar și Dimulescu, pălăria jos. Știu ei de ce.

Mile m-a lăsat fără cuvinte. O poză în care să rânjesc lângă el… e pe wishlistul meu.

Am vise și visuri. Și știu că le voi îndeplini!

Aseară i-am cunoscut pe Daniel și pe Raluca. Mi-am dat seama că problemele mele nu sunt probleme. Îmi tot caut cuvinte și nu le găsesc. Raluca a găsit câteva și a povestit aici.

Primesc mailuri, îmi sună telefonul… și încă nu-mi vine să cred câți oameni vor să ajute. Mă tot gândeam ce aș putea să scot la licitație. Stăteam în mijlocul patului și mă uitam prin casă, la “averea” mea. Am văzut cutiuța și am știut ce am de făcut. Am decis să închei povestea inelului cu diamant așa cum trebuie. Vreau ca povestea lor să continue. O parte din trecutul meu, prins în puțin aur și briliant, o voi da pentru Daniel.

Licitația pornește de la 800 de lei – am ținut cont de prețul inelului. Nu știu să vă spun “date tehnice”. Ca să nu existe dubii, putem merge împreună la un bijutier. Inelul este destul de micuț. Îmi pare rău și pentru calitatea pozelor. Promit să revin cu unele mai bune. Deocamdată nu am stabilit o dată limită.

Găsiți poze AICI.

În rest… nu știm cum să vă mai mulțumim. Zâmbim sincer.

LE: Am schimbat cu Julius două vorbe și a acceptat imediat să pună banner pe site. Vali Badea împarte și el bannere. Mika licitează două invitații la Vonda Shepard. Chinezu “s-a scos” la licitație. Sau poate vreți un Reporter Virtual.  Șuțu are un mesaj impresionant pentru politicieni, printr-o scrisoare deschisă. Facem fapte?

V-am spus de povestea lui Daniel. De multe ori, din instinct sau din emoția momentului, dăm un link mai departe, un RT pe Twitter sau Join Cause pe Facebook… și atât. Putem face mai mult. Drumul e mai lung, dar mă impresionează extrem de tare cum oamenii ni se alătură. Visul nostru începe să prindă formă. Nebunele alea de pe Twitter , care își spun zâne, vă mulțumesc din suflet.

Lucrăm la campanie. Vom avea bannere, număr de SMS pentru donații – sperăm – licitații și cam tot ce mai putem face.

Până atunci, puteți face donații aici:

În conturile deschise la Banca Transilvania

EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX

Mulți au anunțat că pun la bătaie câte ceva pentru licitații. Șerban își licitează arborele de cafea. Adi Hădean licitează o minunată cină. Impresionat, dar adevărat… avem ajutor și din partea Federației de Rugby. Anca licitează un frumos lănțișor.  Mulțumim Daniela, Adi Ciubotaru și tuturor celor care au anunțat că ne ajută. Adresa noastră de mail – zanarim@gmail.com – se umple pe zi ce trece. Așteptăm idei, voluntari, ajutor… suflete.

Așa… începe să-mi placă de România. În dreapta, la blogroll, e Clubul Zânelor. Mulțumim din suflet!

LE: N-am trecut-o pe Irongates. Mulțumim. Oameni minunați.

Aseară am căutat și eu să văd cum aterizează cititorii pe blogul meu. Ce să spun? Am râs.

Din categoria love avem așa:

Dragostea mea –

Dictatorul dragostei –

Poziții de făcut dragoste imagini –

Din categoria povești:

Zâna măseluță poveste free –

Ce este o zână –

Zâne adevărate –

Cavaleri medievali –

Filme cu extratereștri adevărat –

Din categoria utile:

Blog mama carieră –

Ce caut eu în viața mea? –

Cum cunoști oameni noi pe facebook –

Cum să te doară în cot –

Oameni care mai de care –

Siteuri de agățat doctorițe –

Din categoria diverse:

Pitici violeți –

Băsescu cizme cauciuc –

Culturism femei –

Floryn Salam –

Poze să scrie Oana –

Prăjitura Oana –

Și preferata mea:

Bolunzală –

Eu v-am mai spus că Diana e o Zână.  Plină de energie, de zen, de căldură, de umor. Aleargă de dimineața până seara și face tot ce poate ca să împartă zâmbete. Diana are nevoie de ajutor pentru o mobilizare ceva mai mare. Cuvintele mele sunt de prisos. Am primit un mail de la ea și mi s-a pus un nod în gat.

“Am un prieten bolnăvior. Daniel a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică spre finele lui 2009. Am trăit toți un șoc, ne-am spus că e greșit diagnosticul, că nu se poate să fie nimic atât de grav.

Nu dețin multe cuvinte ca să vi-l descriu pe Dănuț. E exploziv, împarte voie bună în orice încăpere intră, e tipul de prinț despre care citești în “Albă ca Zăpada”. Ei, prințul ăsta s-a îndrăgostit și el, s-a așezat la casa lui care i s-a părut prea mare și s-a apucat să-și umple ograda. Raluca și Dănuț așteaptă un băiețel în martie.

În momentul în care au aflat diagnosticul, Raluca era deja însărcinată. Ne-am gândit toți că în cazul cel mai rău, se vor putea colecta celule stem pentru transplant. Mi s-a spus ca atât fratele lui Dănuț cât și bebe sunt doar parțial compatibili.

În decembrie, Daniel a intrat în remisie, după ce a făcut un tratament dureros cu citostatice și transfuzii. Nu pot să vă descriu cât de mare a fost mobilizarea oamenilor din BD pentru a dona sângele necesar transfuziilor. Ne urmăream pe un google doc lună de lună, să vedem al cui e rândul la donație, ca și când stropii ăia de sange puteau să-l facă bine definitiv. Și am sperat toți că așa va fi.

Din păcate n-a fost să fie, dosarul trimis în Italia și Germania s-a întors cu diagnosticul confirmat și cu sfatul să se facă transplant de măduvă acum, în perioada de remisie.
Costurile sunt uriașe: 150000 Euro. La asta se adaugă și cheltuielile aferente nașterii pentru Raluca și prelevarea celulelor stem de la bebe.
Oricât am încerca, nu vom reuși să strângem banii ăștia din economiile noastre.

M-am întors pe toate părțile gândindu-mă care ar fi soluția simplă la problema asta… pentru că mi s-a spus că orice problemă are o soluție simplă. Eu nu o văd prin puterile mele…

Deci da, vă cer ajutorul să strângem banii pentru un transplant al unui prieten, ca eu să mă mai bucur de el și el de viață.“

Peste tot în jurul nostru sunt oameni care au nevoie de alți oameni. Măcar din aproape în aproape să ajutăm. Găsiți detalii aici: www.danielraduta.ro

Noi vom face o campanie și revin cu detalii. Avem nevoie de donații, de idei, de voluntari, de oameni… de suflete.

Monsieur Vali Badea vrea să-i povestesc despre ce am simțit “în acel moment”. Adică  în prima zi de facultate, la primul salariu, ziua nunții, primul copil ș.a.m.d. Nu despre toate aceste situații – nici n-am trecut prin unele – ci trebuie să aleg un moment special din viața mea și să fac harta sentimentelor.

M-am gândit la prima zi de grădință = am urlat din toți plămânii după mama. Neah. Prima zi de școală: două codițe, uniformă, era să leșin de emoții. Neah. Examene = tot emoții, mari emoții. Le-am trecut cu bine = Yaaay! Neah. Prima iubire = clișeu. Neah. Sau poate despre când am cărat un rucsac cât mine de greu, timp de două ore, în drum spre cabană = VICTORIE. Neah. Prima oară când am tras cu arcul = frumooooooos, dar mi-am învinețit brațul stâng. Neah. Prima păpușă Barbie = OH MY GOD!!!!Dar… neah.

Pentru că sunt o veritabilă Drama Queen… povestea mea începe în spital. Era seară. A doua zi urma să mă operez. Trecusem prin atâtea analize încât abia mai puteam să mă ridic din pat. Eram obosită fizic și secătuită psihic. Sunt expertă în a spune “sunt biiiiiiiine. muahahaha” când de fapt nu e așa. Am făcut pe viteaza și m-am trezit… singură. Adormeam cu telefonul în mână. Din când în când mai deschideam  câte un ochi ca să văd dacă n-am ratat vreun apel. Nu mi-era frică deloc de operație, dar singurătatea de acolo m-a îngrozit.

Andreea mă mai suna, pentru că știa că mă smiorcăi cu nasu’n pernă. Ea știa… pentru că știa. Avea febră mare. Abia vorbea. Abia stătea trează. Eu în spital – ea răcită cobză. Nu tocmai “cuplul” perfect. Îmi venea să mă ascund într-o peșteră. Îmi doream să fug, să țip, să plâng, și… să mă odihnesc. Îmi convenea de minune să adorm și să nu mă mai trezesc. Până la urmă am ațipit. După puțin timp, mi-a sunat telefonul. Era Andreea = 

- Nu vrei niște suc?

- Da. Tare aș vrea, i-am răspuns.

- Păi, vino să iei. Te aștept.

Am sărit din pat, am ieșit din salon și… am văzut-o pe Andreea cu un suc în mână. Să mai spun că afară era foarte urât, iar ea cât se poate de răcită? Mi s-a pus un nod în gât, dar nu voiam să mai plâng. A fost primul zâmbet din ziua respectivă. A fost bucuria și liniștea de care aveam nevoie. Am stat la bârfă și am băut suc. Am chicotit și am făcut haz de necaz. Imaginea ei, la pachet cu sucul, va fi mereu lipită în sufletul meu. Aveam nevoie de cineva care să-mi spulbere singurătatea. De cineva cald, nu doar de o voce la telefon.

Oricâte măști am avea, oricâte scuturi, oricâte zâmbete… avem nevoie și de cineva care să fie lângă noi. Ieri îmi venea să fug iar în peșteră. Daaaaaaa. Să mă ascund de tot și toate. Să fie liniște. Dar… mi-ar plăcea să vină cineva după mine. Recunosc. Vreau în peșteră, dar nu vreau să trăiesc în singurătate. (Cine să le mai înțeleagă și pe femeile astea?!) Nu vreau să vină cineva care să-mi spună să mă întorc, ci să vină cineva care să-mi zâmbească și să mă ia în brațe (și să-mi spună că sunt un copil tăntălău) Hahaha. Nu o dau în “iubiți-vă mult”, dar o vorbă caldă nu strică. NICIODATĂ!

Leapșa merge la toți care citesc această postare și vor să detalieze un moment special din viața lor.

Pace și iubire, dragilor.

Nu. Nu este Andreea Marin Bănică. Vă jur! Există zâne adevărate. Sunt printre noi. Dacă o să fiți mai atenți, le veți observa. Zâna respectivă este o brunetă cu părul plin, plin, plin de bucle. Are un zâmbet imens și un suflet cald. Ah, și un accent adorabil. Zâna de care vorbesc a strâns mai mulți elfișori, iar de ziua mea mi-au făcut o imensă bucurie.

Să nu vă lăsați păcăliți de seriozitatea ei. Diana Stoleru este o adevărată zână.

Weeeeeeeeeee… Am primit niște cadouri pentru toți copiii din mine. Îi mai mulțumesc din suflet lui Moș Călifar pentru intrarea pe care mi-a făcut-o în lumea bloagelor.  V-am spus că nu-mi place să plâng în public.