Oana Portase și cei șapte pitici

Stau cu două degete ridicate. Vreau să pun și eu niște întrebări. Poate, poate primesc și ceva răspunsuri. Sunt obosită. Nu vor fi întrebări țipate, de reproș sau revoltă. Trăiesc într-o țară din care nu mai înțeleg nimic. Poate și în alte părți e la fel.

Nu se poate zi… fără isterie. Bun. Isteria națională de astăzi a fost teledonul organizat de Realitatea TV pam pam. Temele zilei: “ipocriții” care au donat, cei care l-au înjurat pe Tatulici și cei care au râs de Zărescu. Am văzut și discuții despre Vântu, despre unde ajung banii, despre TVA, calcule și conspirații. Să-mi stea mintea’n loc, nu alta.

- Nu m-am uitat la teledon.

- Nu l-am înjurat pe Tatulici.

- Am citit câte ceva despre ce a debitat Zărescu.

- Am aflat numărul de SMS la care s-a putut dona.

- Am trimis SMS. Dar nu urlu că am donat.

Nu mă bat cu pumnul în piept. Trebuie să fiu împinsă de la spate ca să fac ceva. Defectul meu. Recunosc că nu fac mai mult în afară de a da covrigi bătrânilor cerșetori, de a dona prin SMS sau de a da haine și jucării (când se nimerește) persoanelor care le strâng. La viața mea… am mai cules două mâțe de pe stradă. Acum sunt mari, frumoase, sănătoase și la casa lor.În alte chestii nu mă implic. O fi lene? O fi prostie? Nu știu eu ce să fac? N-am timp? Nu știu dacă asta e buba.

Ah, și mai suntem un popor care trăiește cu frica în *** După atâtea țepe, cred și eu. Asta nu înseamnă că trebuie să fim constipați și la minte.

Trimitem SMS-uri le fel de fel de concursuri stupide. Jucăm la loto și la bingo. Sunăm ca să votăm la “Dansez pentru tine”. Plângem doar când se dă o știre tristă la televizor, în rest nici nu ne interesează. În schimb, dacă se promovează vreun caz umanitar… atunci ăia’s ipocriți. Nu ne interesează de bătrânii care îngheață în stradă. Habar n-avem despre câte probleme interne s-ar putea rezolva prin simple donații.

Oooo daaaa. Știu. Mulți se leagă de cazurile umanitare doar pentru imagine, din prostie, snobism, fițe sau pentru că e la modă. Dar sunt și oameni care vor să facă un bine și o fac sincer.

Nu vreau să mă iau nici de cei care au fost pro teledonului Realitatea, nici contra. Mă întreb… de ce atâta ură? De ce să nu donez? Sau de ce să donez? Cum e cu aceste cazuri umanitare? Cum se pot promova fără a se interpreta greșit? Întreb sincer. Aștept să-mi răspundeți la fel de sincer. Și civilizat, vă rog.