Oana Portase și cei șapte pitici

OMG! Suntem în 2011. Cum a fost până acum? Să vă explicitez. Chiar dacă nu vă interesează.

Revelion în pijama, alea alea. 1 și 2 ianuarie la muncă. Apoi urma o săptămână liberă… în care intenționam să-mi vărs amarul săptămânilor lucrate pe toate turele posibile. Niște ceaiuri cu prietenii, filme, plimbărică etc. Dar nu. Nu, nu și nu. Duminică – 2 ianuarie – am plecat de la muncă cu febră, muci și umflătură în gât cât se poate de roșie. OMG! Să înceapă distracția.

Mică mare paranteză. Oamenii răcesc. Oamenii fac și febră. Eu răcesc. Dar rareori fac febră. Când fac febră, apăi e sfârșitul lumii și eu am loc în primul rând. 37,1 e la mine ca un 38 spre 39 pentru alții. Concluzia din această paranteză? Să mă mențin într-o poziție verticală era o misiune cam imposibilă.

Revenind. Tratament șoc cu toate cele posibile. Ceaiuri, pastile, bombonele de gât. Paracetamolul este cel mai bun somnifer posibil. Am dormit vreo patru zile fără să știu cum au trecut. Numai bine. Pentru că între etajul 5 și 4 s-a produs un ceva, iar acel ceva a dus la întâmplarea de a nu avea apă caldă vreo trei-patru zile. Zilele alea le-am dormit… suspinând după un duș fierbinte.

Între timp, OMG! frigiderul meu a decis să cedeze. Psihic. Habarnam. Ideea e că: frigider stricat => mâncare stricată. Superbisim. Nu mai e nimic de adăugat.

Vineri am reușit să mă clatin prin casă și să fac câte ceva. Ba chiar aveam ceva energie. Până când… jbuf. Helloooo criză de lombosciatică. Îmi venea să-mi bag capul sub dușul rece ca gheața sau în congelator. Nu mă-ntrebați de ce și ce legătură aveau capul, gheața și spatele meu, dar așa îmi venea. OMG!Alte pastile, altă distracție.

Mmmbun. În aceste zile “voioase” am mai avut ceva momente de lucididate. Momente pe care le-am petrecut cu Scrubs. Am ras cele 9 sezoane. Aici intervine un OMG. Deci OMG sezonul 9 e nasol. Dragi copii, credeți-mă pe cuvânt… sezonul 8 este ultimul din serie. 9 = bleah bleah. În una din nopți, am prins pe AXN și Gothika. (îl mai văzusem, doar că nu mai țineam minte. deh, muiere în frisoane) Alt OMG intervine. Tot filmul îmi venea să urlu “OMG! Cineva să-i dea un pieptăn lui Halle Berry!!!”

Sunt sigură că am mai trăit ceva OMG-uri săptămâna trecută, dar nu-mi amintesc de ele. Sunt cam blurry.

Concluziile acestei postări plictisitoare:

- Caut nenea care să-mi repare frigiderul. (în Republica Drumul Taberei)

- Caut mascul care să-mi facă masaj și ceai.

- I need a crash cart in here!!!! Hahahahahaha.

Cam așa am petrecut eu. “A fost o vremea” când, înainte de Revelion, mă agitam mai rău ca spray-ul. Unde, cu cine, ce cumpărăm, să mă vopsesc, cum să mă machiez, fustă vs pantaloni,  sclipiceli sau nesclipiceli? Plus bătaie de cap cu toate superstițiile: să ai ceva roșu, să ai ceva nou, să mănânci pește la miezul nopții, să tragi o pupăceală sub vâsc, să ai bani în buzunuar, etc.

De când fac parte din clasa muncitoare, ajung mai rar prin cuibușorul natal. Anul acesta mi-am dorit să merg acasă de Crăciun. La Revelion nu m-am gândit deloc. Ideea de a merge în Piața Constituției s-a născut pe 31.12.2009 – ora 22.00. Am luat una bucată prieteni, una bucată fâș gros (se poate considera și pătură), una bucată cizme de cauciuc (ploua afară), una bucată bentiță mov, una bucată șampanie și una bucată baghetă magică.

Înainte de miezul nopții… mi s-a îndeplinit o doriță. I-am văzut pe cei de la Iris. Mi s-a umflat inima (mai, mai să explodez) și îmi sclipeau ochii. Am țopăit, am făcut poze și am analizat lista de dorințe pentru 2010. A venit momentul zero și spleoooooșc un val de șampanie pe mine. Nu știu de unde a venit, dar a fost ca-n filme. Mută de uimire, n-am mai putut emite “whislist-ul 2010″. Jocul de lasere și artificii a fost superb. Hai Oprescu! Hai România! :)))

Am intrat în 2010 “non-agitată”, cu bani puțini în buzunar, plină de șampanie și în cizme de cauciuc. Am fost atât de mov încât și Hrebenciuc ar muri de invidie.

Nu vă mai spun de dorințele mele pentru 2010. Să fie… liniștit. Zâmbăreț. Sănătos. Plăcut. Ah, îmi doresc pace în lume, free Willy și poliția animalelor.

Nu uitați: avem dreptul să sperăm. Avem dreptul să visăm. Avem puterea să facem o lume mai bună. Mereu așteptăm o schimbare acolo sus. Hai să începem și jos. Să începem cu noi. POZE ACILEA