Oana Portase și cei șapte pitici

Și m-am mutat. Și sunt frântă de oboseală.

După aproape șase ani de învârteală prin cartierul Tei, m-am mutat în capătul ălălalt al Bucureștiului. O să-mi fie dor de Tei. Pe la 19 ani am pășit prima oară pe acolo. Mi-a plăcut foarte mult. Pe la 20 de ani deja locuiam cu M. În timp… tânără și neliniștită, simțeam nevoia să scap. Sau el să scape.

Știam că Roxana stă în blocul de lângă. Pe Roxana am cunoscut-o la admiterea la liceu. Aveam examen la franceză. Țin minte că, pe scările liceului, am văzut o ființă creață, cu nasul în carte. M-am așezat lângă ea și am rugat-o să mă lase să mă uit și eu prin carte. De acolo… au urmat patru ani de liceu împreună, iar apoi mulți ani de locuit împreună. M-am mutat de la M. la Roxana și invers de câteva ori. Trăgeam plângând de bagaje dintr-o parte în alta. Cu toate astea… eram o mică familie, împărțeam totul.

Anii au trecut, iar prima garsonieră trebuia eliberată. M. mă lua cu el peste tot. Îl așteptam plină de emoții să iasă de la examene, mergeam pe la firmele pe unde avea treabă, la cumpărături, am fost acolo și când cerul s-a rupt în două și viața noastră a luat altă turnură. Chiar și la final… am fost cu el să-l ajut să închirieze garsoniera. Am închis ușa. El s-a urcat în mașină și a plecat, eu m-am dus dincolo, la Roxana.

Alți ani, altă distracție cu Roxănescu. Stăteam într-o garsonieră vai de ea, dar ne plăcea atât de mult. Era mică, dar mereu aveam prieteni în vizită. Dormeam cum apucam, nu era o problemă. Totuși, am rezistat până când începuse să bată vântul în casă. Așa că ne-am mutat într-o garsonieră maaaare și frumoasă. Tot în Tei. A trecut un an. Venise momentul să ne căutăm apartament. Și așa am făcut. Am eliberat și garsoniera nr.3, m-am așezat pe jos… și am derulat niște filme. Cum am ajuns acolo, prima persoană care m-a vizitat, bucuriile, găteala, problemele, tristețile.

Săptămâna asta m-a cam terminat fizic. Împachetat, despachetat, drumuri, telefoane, cărat, curățenie, nu pornea duba, nemâncată, nedormită, banii la limită, nu e internet, ba e internet și tot așa. Aș cam avea nevoie de o vacanță, dar mă așteaptă muuuuncaaaaa și am un portofel cât se poate de gol. Ehhhh, noi să fim sănătoși!

Câteva bagaje nu o să le despachetez. Las amintirile acolo. E timpul pentru altele. O să-mi fie dor de Tei.

Oare… când o să am casa mea?