Oana Portase și cei șapte pitici

Anul 2010, un cuvânt şi o fotografie.  Pentru mine.

Răbdare.

Sursă foto

O leapşă de la Ionuţ.

Urs se întreabă dacă în meseria de jurnalist contează talentul sau munca. M-a provocat şi pe mine să-i răspund la această întrebare. Sunt de părere că nu se poate una fără alta.

Ideal ar fi ca domeniul de activitate pe care-l alegem să ne vină ca o mănuşă. Să ne placă. Să ne împlinească. Să ne provoace. De mici avem unele înclinaţii şi indicii pentru drumul pe care urmează să mergem. Dacă talentul ar fi suficient, atunci am avea multe genii pe lumea asta. Din păcate sau din fericire… trebuie şlefuit şi îmbunătăţit.

Jurnalismul este o meserie pe care o înveţi în timp, prin mult exerciţiu. Jurnalismul se fură. Jurnalismul este un domeniu cu porţi larg deschise spre cunoaşterea altor domenii. Trebuie să şi greşeşti sau să ţi-o iei în freză… ca să înveţi. Din păcate, mulţi confundă termenul de jurnalist cu cel de vedetă. Sunt persoane care aleg această cale pe principiul “Barbie la televizor”. Mai există impresia că a fi jurnalist înseamnă să scrii la ziar, să apari la televizor sau să vorbeşti la radio. Sunt atât de multe posturi, sunt atât de multe lucruri de învăţat.

Mi-am dat seama că asta vreau să fac… şi asta am urmat. Este obositor, dar îmi place. Te loveşti de orgolii, de dezamăgiri, de ambiţii, de pasiune, de muncă. Nu te îmbogăţeşte material, ci sufleteşte. Poate o să sune ciudat ce o să spun, dar niciodată nu mi-am dorit să fiu cea mai bună. Mi-am dorit să fiu mulţumită de mine, nu să flutur ideea de “carieră”  în faţa… cui? Sănătatea capului meu şi liniştea sufletească sunt chestiuni la care ţin.

Situaţia presei din România este o poveste complicată şi lungă. Bubele pot fi identificate în multe părţi. De la sistemul educaţional… la servirea unor interese. N-ar trebui să uităm că “nu există pădure fără uscături”. Generalizările dor. Dar mergem mai departe.