Oana Portase și cei șapte pitici

Probabil aţi observat bannerul din dreapta cu “NO Băsescu Day” Să însemne asta YES PSD Day? NO! Să însemne asta YES PNL Day? NO! Eu sunt fan Obama. Hahahaha. Precizez că nu ţin cu niciun partid. Ideologiile sunt o gargară, un vis frumos.

Aş prefera manifestările pro ceva şi nu contra. În politica românească… este cam greu să găseşti ceva PRO. Ca locuitor al planetei Pământ şi cetăţean al României, voi arăta cu degetul pe toţi cei care merită să fac asta. De asemenea, voi aprecia iniţiativele celor care au ceva de spus. REPET: ca simplu votant, nu ca atotştiutoare în ale politicii. Departe acest gând.

Aproape că m-am emoţionat la vocalizele lui Cristian Preda… la adresa lui Honorius Prigoană. Mi-e greu să cred că nu e altceva decât o diversiune cu mult praf în ochi şi fum pe alocuri. La fel cum, pentru o fracţiune de secundă, am avut gândul erotico-hazliu că Traian Băsescu nu-l va mai desemna premier pe Emil Boc – acest părinte al neconstituţionalităţii.

În PSD, lucrurile par mai interesante. Mitrea vs. Hrebenciuc… în timp ce Geoană se bronzează, iar Iliescu şi Năstase rânjesc de pe margine. Măcar cafteala asta e reală, dar deloc în “interesul poporului”. Oare Mazăre îşi face bagajele pentru mutarea în Brazilia?

PNL s-a obişnuit cu opoziţia (cred) şi aş prefera să fie mai înfipţi. Deocamdată, C.P.Tăriceanu vrea să revină în lumina reflectoarelor. Aştept. Aştept.

Aţi văzut cu toţii cam cum stă treaba cu bugetul. Capul răutăţilor este Boc, aflat sub aripa lui Băsescu. Aşa că… susţin şi eu campania NO Băsescu Day. Mai multe detalii găsiţi la Lilick.

Nu chiar, dar mă prinde ca un virus de care cu greu mai scap. Am prea puțini ani și prea puțină experiență ca să “tai și să spânzur” în acest domeniu. Pot observa. Pot să-mi spun părerea. Accept critici. Vreau să învăț.

Să încep cu faptul că sunt scârbită?! Știu. No breaking news. Ar fi minunată detașarea completă. Aș putea, dar nu vreau. Ete fleoshk. NU VREAU! De ce? Pentru că vreau să știu de ce pun ștampila pe X și nu pe Y. Vreau să fiu informată. Vreau să am motive ca să-l înjur pe Z, nu să o fac doar pentru că “e la modă”.

Lucrez  într-un domeniu care îmi place. Buuun. Încă o întrebare. Când voi ajunge să nu trăiesc de pe o zi pe alta? Asta așa… ca să bag și niște dramatism. Dar cam asta ar fi o parte din radiografia vieții noastre. Tragem, tragem și pentru ce?! Ca să fim “scuipați” de un sistem plin de ființe (nu oameni) care se lăfăie în bani și prostie. Ființele astea fac rocada la putere. Atât. Tinerii politicieni? Pfff… Nici nu mai știu să scrie corect.

Nebunie, victorie, frică, moarte, Crăciun. Deci?

Aveam 4 ani. Mama și tata se uitau înmărmuriți la televizor. Stăteau în picioare, în mijlocul camerei. Mă uitam la ei. Mi se păreau imenși. Mama își ținea mâna la gură. “Doamne!” Parcă tremura. Nu înțelegeam nimic. Simțeam că ceva se întâmplă. Abia împlinisem cei 4 ani. Nu îmi amintesc absolut deloc cum a fost ziua mea. Probabil am fost răsfățată. Uit ce-am făcut ieri, dar acele imagini nu o să le uit niciodată. Revoluție.

Îmi amintesc frânturi. Îmi amintesc fundalul albastru. Steagurile. De Gelu Voican Voiculescu îmi plăcea. Avea barbă… cam ca tata.

Îl văd și acum pe Dinescu. Îl aud și acum pe Caramitru. Simt agitația. “Dictatorul a fugit!”. Mă întrebam de ce a fugit. Cine anume a fugit? Ce e aia dictator?  Îmi amintesc și vocea lui Iliescu. Personaj pe care urma să-l aud mulți ani de atunci.

Bradul era bucuria mea. Era așezat lângă televizor. Îmi plăcea să mă joc cu globurile. Le învârteam și le învârteam. La televizor, se repeta scena execuției lui Ceaușescu. Îmi era frică de Bau-Bau și de injecții. De Ceaușescu mort, nu. M-am oprit din învârtit globuri și mă uitam. Înțelegeam că e un om mort. Înțelegeam că nu e un film. Nu am scos un cuvânt. A intrat fratele meu în cameră, a închis televizorul și m-a împins afară.

Știu că mai e o modă printre tineri să bage la greu iutuburi cu Revoluția. Tineri care, în acel moment, poate nici nu erau născuți. Cei care au trăit-o… știu mult mai bine. În acest post, am povestit niște imagini întipărite bine în mintea mea. Și niște întrebări… care nu prea mai au sens.

Deci? Pentru ce a fost executat tocmai în ziua de Crăciun?! De ce au murit atâția oameni?! De ce după 20 de ani îl mai văd pe Iliescu?! De ce după 20 de ani… aceiași oameni, cu părul mai grizonat, ne conduc?! De ce… și acum învârt globurile, iar imaginile de la televizor mă lasă rece?!