Am văzut la Elf pe blog că circulă pe internet Povești din lumea Radetului.  Contribui și eu cu a mea poveste.

E prima iarnă în noul cuibușor. Pot spune că sunt prietenă cu Radetul meu. Face față destul de bine codurilor colorate de ger și ninsori. N-am termometru în casă, dar contează ce simt pe pielea mea. Dimineața mi-e puțin frig. Cred că e mai mult senzația “oh… nu, nu. nu vreau să mă trezesc. e cald și bine sub pilotă.”  :D În timpul zilei e chiar plăcut. Un tricou ajunge. Seara nu am nevoie de șosete+pulover+plapumă+pătură.  În timpul nopții, mă dezvelesc. Mai dau pilota pe jos, chiar și pernele sau ursulețul. Când începe să crape de ziuă, mă trezesc tremurând de frig. Buimacă… mă apuc să pescuiesc pilota+perne+ursuleț de pe jos. Mă înfofolesc bine și mai dorm până când urlă alarma sau bormașina vecinilor.Acceptabil.

Îmi iubesc Radetul. A fost dragoste la prima gigacalorie. Prin octombrie, toamna a început să nu mai fie toamnă. A dat frigul, iar la mine în casă s-au mutat pinguinii și urșii polari. Îmbrăcată în haine de haine, tot dârdâiam de frig. Nici nu-mi mai simțeam mâna pe mouse. Până când, într-o seară, eu și caloriferele mele am simțit-o. Da, era ea. Căldura. Am dat pinguinii și urșii polari afară din casă, mi-am turnat vin în pahar și… am întâmpinat căldura cu piesa următoare:

Am căldurică. Ce Radetu’ meu?!

D-nul Portase Approved