Oana Portase și cei șapte pitici

Teroristul de Julius nu numai că mă pune să fac propagandă, da’ nu știu cum de am ajuns să-i declar și iubire eternă. De când am devenit atât de supusă?! Eh, pățăști!

Ups. Cred că gândurile de mai sus trebuiau să rămână doar în mintea mea zbuciumată. Să trecem peste. Cu mic cu mare… am aflat că a început RoBlogFest. Mai trebuie să spun pe cine votez, susțin, ador? Găsiți câteva motive pentru a vota Daily Cotcodac AICI.

VOTE FOR JULICĂ & FRIENDS!!!

Am un mesaj pentru domnul Traian alias Moș Călifar. Viața unui om nu se amestecă DELOC cu miștocărelile tale politice și cu antipatiile tale față de anumiți jurnaliști. Dacă ai frustrări și alte probleme, varsă-ți-le pe cine vrei tu… dar nu pe o campanie ce ține de viața cuiva.

Și după cum se poate observa, nu mă doare deloc clickul să te menționez. Nu le dau pe ocolite. N-am astfel grețuri. Eu și fetele te-am deranjat pe twitter pentru că ciripeam prea mult. Ok. Nu m-a supărat deloc că ai rupt orice fel de comunicare. E dreptul tău și într-un fel te-am înțeles. Nici nu te-am deranjat. Acolo unde nu sunt dorită, nu insist. Dar să ajungi la miștocăreli și “răzbunări” fără un motiv întemeiat… mi se pare penibil. Vrei să desființezi nulități? Așa ziceai pe blog. Desființează-te pe tine.

Nu am blogul de multă vreme. Şi acum am emoţii când dau publish la un articol. Scriu cum simt şi despre ce vreau. N-am considerat niciodată că un blogger trebuie să fie neapărat scriitor. Blogul mi se pare tot o platformă de socializare. Îţi permite să te întinzi mai mult decât te lasă Twitterul sau Facebook. Faci un schimb de păreri. Cunoşti oameni noi. Exersezi un posibil talent. Comunici ceva despre tine. Dar nu schimbi lumea. După cum foarte bine a subliniat şi Puttycat. De la ea a pornit şi ideea a scrie acest post.

Aş vrea să am timpul necesar să citesc cu atenţie toate blogurile care îmi plac. În fiecare zi descopăr altele noi. Citesc despre lucruri cu care poate nu sunt de acord, dar îmi place cum sunt prezentate şi le dau mai departe.

Nu i-am înţeles (şi nici nu vreau) pe cei care laudă cu traficul, numărul de comentarii, grafice ş.a.m.d. Există şi bloggeri din categoria “Clar mă citeşte şi Xulescu.” – unde xulescu este un fel de persoană publică. Mdeah… că doi, trei, patru oameni cu aceeaşi opinie nu s-au mai găsit neam. Sau cei care spun că nu-i interesează numărul de cititori şi criticile, dar se învârte orgoliul în ei mai ceva ca un titirez. Deranjanţi sunt bloggerii care nici nu se obosesc să le răspundă cititorilor. Oh, da! Tu, blogăre! Eşti un zeu atotştiutor. Nu te obosi să-mi dai un semn. Sunt doar o proastă care contribuie la traficul tău… ca mai apoi să te lauzi. Parcă scopul era altul.

Unii scriu codificat. Cică sunt arţăgoşi şi pun punctul pe I. Numai că nu au c*** să dea nume. Dacă tot faci o treabă, fă-o până la capăt.

Alţii care “îmi plac”: micii bloggeri. Aham. Micii bloggeri vor să fie ca marii bloggeri. Lasă comentariu după comentariu. (Poate mă bagă şi pe mine în seamă Bloggerul Suprem. Doar sunt cititor fidel.) Micuţul speră într-o unire a ID-urilor de mess, ca să primească învăţături preţioase şi un loc în blogroll. Penibil. Just be yourself. Lucrurile vin de la sine. Dacă se întâmplă… se întâmplă. Dacă nu, care-i tragedia? Apreciez scrisul multor persoane, dar ridicatul de statui nu e una din pasiunile mele.

Uite aşa am făcut un mic, mic, mic rezumat al unor mari orgolii cu blog. Indiferent de nişa abordată, îmi plac bloggerii care scriu… liber, poate şi cu greşeli, dar şi cu pasiune. Îmi plac cei care se dau jos de pe piedestal – unde sunt pentru că poate chiar merită – şi care vorbesc cu mine de la egal la egal amical.

Anca a lu’ Bundaru a vrut să ne prăjiturim. Fetele și dulciurile. Nu dezvolt. Buuun. Cristi a lu’ Rating Politic a vrut să ne prăjiturim politic. Cam 17 oameni – blogări, twitteriști, jurnaliști, consultanți și alte alea – s-au strâns la Sfântu’ Patrick, în centrul vechi al Bucureștiului. Cristi a făcut o sinteză foarte faină așa că nu mai repet și eu.

Vă spun doar că… am băut bere. Probably cea mai bună bere din lume. Am mâncat chees cake. Am gustat și niște nachos (cu sos de usturoi, doar sunt o lady) Am fost the last woman standing. Am rezistat până la capăt. Am încercat să mă bag în seamă cu toți – am vorbit și despre bretele, sex, Vamă, aparate foto… daaar și despre masoni, conspirații, bloguri și alte dileme. ȘOC și GROAZĂ! N-am vorbit despre Flacăra Violetă. Hahahaha! Și v-am făcut poze, breh!

Povestea Prăjiturii Politice o găsiți AICI.