Un gard. Nimic mai mult
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că va depune, în două săptămâni, un proiect de lege care să vizeze dărâmarea gardului Parlamentului, menţionând că oamenii trebuie să aibă acces la clădirea Legislativului. (Mediafax)
Intră în scenă Năstase:
Năstase a ţinut să îşi exprime şi îngrijorarea faţă de perioada de greve care urmează şi care, prin demolarea zidurilor Parlamentului, ar duce la un acces mai facil în clădirea legislativului. (Mediafax)
Miss:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL), care a propus dărâmarea gardului Parlamentului, i-a răspuns lui Adrian Năstase, arătându-se convinsă de faptul că acest subiect poate fi abordat profesionist. (Mediafax)
Năstase:
Liderul PSD Adrian Năstase a postat, marţi, pe blog, “în lumina declaraţiilor” Robertei Anastse despre dărâmarea zidului Parlamentului, un proiect de lege despre care spune că îl va depune la Senat, prin care propune accesul liber în Parlament, Guvern, Preşedinţie şi în toate instituţiile publice. (Mediafax)
Râdem, glumim… dar nu avem pe ce altceva să dăm banii?
Buuun. Acum casc gura şi mă crucesc la noua distraxie dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană. Câteva titluri de la Mediafax:
-Ponta despre datoriile PSD: O să-l închid pe Geoană cu Roibu, să vadă exact ce au semnat şi cum să plătească
-Geoană: Ponta a folosit formulări “nepotrivite” privind datoria PSD, e lipsit de experienţă politică
-Ponta: Geoană să vină luni la partid, la şedinţă, şi să nu mai scrie atâta pe blog
-Ponta: Regret că Geoană nu a venit la BPN, probabil vom citi comentariile sale pe blog
-Ponta: Geoană nu este supărat pentru că a lăsat datorii, ci pentru că s-a aflat despre ele
Ce mai avem? Ah, da. Din seria “iarna nu-i ca vara”… nici avionu’ nu-i ca tancu’. Micuţul Boc loveşte din nou.
Mişto guvernare. Distractivă opoziţie.
Quickies:
Avem nişte no names la ministere importante cum ar fi Educaţia, Sănătatea, Agricultura, Finanţele. Rezultat: se vorbeşte de mii de oameni daţi afară, să curgă grevele şi tensiunile sociale. Undeva… cică se află în dezbatere legea educaţiei şi cea a pensiilor. Pfff… astea’s subiecte importante?
Guvernul i-a luat-o înainte Parlamentului şi a venit cu o propunere de modificare a Constituţiei. Pentru prima oară în 20 de ani… întreg Guvernul a fost convocat la Cotroceni. Traian Băsescu a fost cam absent în ultimele luni, avea nevoie de o revenire în forţă. Aşa, ca să mai aruncăm o privire prin Constituţie, ca să vedem dacă e ok ce face. Scaunul lui Boc scârţâie.
I could care less about all those things. Io vreau să ştiu cum e cu gardu’ ăla!!!!!!!!! Mă sufoc. Simt că nu am acces la clădirea legislativului. Nu pot dormi noaptea. Mă tăvălesc în chinuri.
Să ne calmăm, zic. Vântul va sufla slab până la moderat. Mai prizez nişte cenuşă vulcanică, halesc nişte popcorn, mă hlizesc, îmi pun ochelarii 3D… şi mă uit la sfârşitul lumii.

