Oana Portase și cei șapte pitici

“Dacă îți este frică, numai să nu strângi din picioare.”

La invitația lui Sebastian, sâmbătă am fost la aerodromul Șirna ca să zbor cu avionașul. Asta în condițiile în care am mai zburat o singură dată în viața mea. Iar atunci aveam o  migrenă soră cu moartea, eram prea obosită să înțeleg ce se întâmplă, plus că râdeam de Bundaru care la rândul ei râdea de stewardese. Și nu mai menționez faptul că AM RĂU DE ÎNĂLȚIME.

Uite că Universul a complotat să-mi mai rezolve o chestie de pe bucket list. Nu e frumos să refuzi Universul. “Hai s-o fac și pe asta!”, am zis. Ultima oară când am zis “Hai s-o fac și pe asta!” am ajuns cheală. Deci ce puteam să pățesc acum?

Vremea a ținut cu noi și am avut parte de un cer senin și soare. Bine, a bătut vântul de m-a luat naiba, dar astea sunt detalii. Zis și făcut. După ce m-am urcat în avion, nu prea mai puteam articula prea multe. Zâmbeam ca tâmpa. Nu m-am gândit nicio clipă la dezastrele aeriene, ci mi-era frică să nu mi se facă rău. Dragoș, pilotul cu care am zburat, mi-a explicat niște chestii tehnice. Așa cum au intrat pe o ureche… au și ieșit pe cealaltă. Mi-a rămas în minte doar atât: Dacă îți este frică, să nu strângi din picioare. Asta pentru că între picioarele mele se afla a doua manetă cu care se pilota avionul. Căștile pe cap, tragem aer și să zburăm. Nici n-am simțit când am decolat. Deodată parcă stăteam deasupra unei machete cu străduțe și case.

Dragoș îmi zice: stânga-stânga, dreapta-dreapta, față-sus, spate-jos, maneta e la tine. Ne plimbăm pe unde vrei tu. Ooooooooook. Am pus mâna pe “joystick” și m-am jucat de-a avionașele. Mi s-a strâns stomacul puțin la viraje, în rest am fost cuminte. Acolo sus, la 400 de metri, mi-a fost puțin dor de ochelarii mei Top Gun. Bătea cam tare soarele, dar taaaare plăcut a mai fost. Aterizarea… din nou, nici n-am simțit-o.

Când am revenit pe pământ… pentru câteva clipe m-am simțit cât se poate de high. Tremuram și zâmbeam.

Pentru că ziua a fost lungă la Șirna, m-am mai delectat cu niște plimbări cu ATV-ul și tras cu arcul. M-am descurcat mai bine cu avionul decât cu ATV-ul. N-am reușit să-l dovedesc deloc, dar deloc. Nu mai intru în detalii că mă deprim. :))))

Și uite așa, cum zicea și Sebi, cred că mai mișto e să-i faci cadou unei persoane dragi un zbor cu avionul decât un parfum. Dacă vă tentează, băgați un ochi AICI.

Bucket list-ul meu mai conține dorințe din categoria “Hai s-o fac și pe asta!”, dar toate la timpul lor. :)))

P.S. Daaaa. E un articol cu reclamă inclusă. Ce să vezi? Wow. Tare. Nu? Așa cevaaaaaaaaa.

Nu m-am lăsat de scris, dar nici chef n-am mai avut. Multe de povestit. Așa că am renunțat la articolele alea de final de an cu bilanțuri, așteptări etc.

În cuvinte puține: 2011 a fost un an foarte bun din anumite puncte de vedere, și a scârțâit din altele. În continuare îmi doresc sănătate pentru mine și cei dragi, că restul se cumpără.

Rock on 2012!

Pseudo-tort cu lumânări nemuritoare. Câți ani am?

De mică sunt bolnăvicioasă. Am mai spus chestia asta de câteva ori. Ideea e că m-am obișnuit cam prea devreme cu durerea. Așa ca am învățat să și rabd. Pe lângă asta, eram mută, introvertită și antisocială. Și am ales calea jurnalismului. Ăsta da paradox. :))) Să revenim.

Faptul că am învățat să rabd nu e un lucru tocmai bun. Pentru că din cauza asta – acum – de multe ori zic că nu e nevoie să merg la doctori pentru fleacuri. Asta până recent când m-a lovit chestia aia în moacă. Se numește nnnnnu mai potî! Zis și făcut.

Cioc cioc.

- Bună ziua.

- Bună ziua. Ce vă doare?

- Păi, hmmm. Migrene. Zilnic. Am momente când mă concentrez greu, nu suport lumina, sunt extrem de obosită tot timpul și dorm lejer – când pot – 14 ore sau chiar mai mult. Reușesc să dorm și 20 de ore dacă vreau E un chin să ies din casă, weekendurile le petrec pe tărâmul viselor etc. Iar în ultima vreme pun câte un kil pe mine numai dacă mă gândesc la un pătrățel de ciocolată.

Întrebări, răspunsuri. Bla bla bla.

- Păi, trebuie să mergeți la specialiști. Neurolog, ORL, endocrinolog, oftalmolog + un set de analize.

Ok. De două săptămâni programul meu e ziua și doctorul.

ORL

Aveți o deviație urâtă de sept. Pe nara dreaptă nu intră aer deloc. La asta se adaugă rinită alergică. În concluzie: nu vă oxigenați cum trebuie. De aici amețelile și migrene. Soluția: operație. $$$$$ La anu’, în primăvară… mă operez. Îmi fac nas de divă. Până atunci, să-mi trăiască picăturile prescrise de doctor (3 chestii diferite – zilnic). $$$$$

NEUROLOG

Reflexele sunt bune. E posibil ca migrenele să se tragă de la ce v-a spus la ORL, dar ar fi indicat să facem un RMN. Din lipsă de $$$$$$$ … încă nu l-am făcut.

ENDOCRINOLOG

Aici e pe bază de analize. Că tiroida e praf, asta e clar. Dar după 2 ture de analize și 6 eprubete de sânge, încă n-a putut să-mi pună un diagnostic. Rezultatele + ecografia + simptomele se bat cap în cap.  Așa că sâmbătă mă duc la altă tură de donat sânge în eprubete. $$$$$ Sper să se ajungă la un diagnostic și un tratament, ca să mă țin și eu pe picioare ca omul și să nu mai fac yo yo cu kilogramele. Bineînțeles, astea înseamnă alți $$$$$$.

OFTALMOLOG

Singurul care mi-a spus că sunt în grafic. N-au crescut dioptriile. Totul e frumos și roz pe planetă. Așa că la specialitatea asta e fără $$$$$$

Între timp, ca să fie treaba treabă, îmi cade o plombă. Din categoria uitat în sus și urlat PE BUNE?!

Am fost și la denti$t. Tragic. O măsea de minte face fițe și vrea să iasă pe sub alta normală plus altele. Opreație + pivot + coroană + punte + plombe + ce dracunaiba mai e de făcut = mulți $$$$

În rest… sunt bine, să știți :)))))

Când îți amintești că duminica te trezeai să vezi Abracadabra cu Ambramburica. După care urma un film cu surorile Olsen. Pe care tu ți le amintești așa.

Dar ele arată așa.

Sau, din când în când, te gândești la filmele tale preferate. Printre care și I am Sam cu Sean Penn și Dakota Fanning sau Man on fire cu Denzel Washington și tot Dakota. Iar imaginea din mintea ta cu fetița blondă e cam așa.

Când, de fapt, ea acum arată așa.

Un’ te duci… tu, tinerețe?