Timp de patru ani, fratele meu a fost Portase cel mic, Prinţul, Contele sau Răsfăţatul Suprem. Apoi am apărut eu: Prinţesa, Portăsoaica sau (Nu La Fel de) Răsfaţata Supremă. Nasol moment. Şi din câte am auzit, în ipostaza de nou-născut arătam mai bine decât el. (sîc!) E logic ce a urmat. Gelozii, hârâieli, tineri şi neliniştiţi.

Scena 1

Fratele meu avea diverse metode întru torturarea mea. La un moment dat îşi dorea să se facă doctor. De câte ori ajungea să facă vreo injecţie sau să bântuie prin cabinetele medicilor, zâmbea frumos la asistente şi primea un premiu. În acest fel şi-a făcut o trusă medicală de toată frumuseţea. Eprubete, seringi, d’alea de perfuzii etc. Când simţea nevoia de atenţie sau răzbunare, mă ameninţa cu injecţii. Nu ştiu ce am făcut, ce n-am făcut, dar îmi amintesc că într-o zi scoate din trusa lui medicală un fluturaş de perfuzie. Era portocaliu, cu un ac micuţ. Mi l-a arătat bine şi l-a întors pe toate părţile posibile. Am răcnit de mi-au pocnit plămânii, muci şi jale. Şi când mă gândesc că tot ce-mi doream era să mă joc cu fratele meu. Ce răi şi copiii ăştia.

Scena 2

Într-o nu chiar minunată noapte, pe la vârsta de 4-5 ani, mă trezesc fără aer şi cu plămâni care păreau să se rupă în milioane de bucăţele la fiecare tuşit. Deloc drăguţ. Îmi amintesc episodul perfect, de parcă ar fi fost ieri. Ambulanţă, spital, alea alea. În toiul nopţii, în cabinetul unei doctoriţe, mama află că făcusem prima criză de astm. Prima dintr-un şir lung. Au decis că trebuie să fiu internată. Din ce pricepeam sau nu la vârsta aia… în suflet s-a instalat spaima că poate mama o să mă lase în spital şi o să plece. Mama n-a plecat. Niciodată. După ce m-am liniştit, doctoriţa îmi spune că nişte asistente drăguţe mă vor înţepa, dar că nu doare. Apoi scoate ceva din sertar. Cred că ghiciţi ce. Un fluturaş portocaliu pentru perfuzie. Scena 1 mi-a venit rapid în minte. De data asta era ceva mai oficial, căci venea din partea unui medic. Ce ziceţi? Am trezit jumătate de spital? Da. Cât de mică, fără aer şi cu plămânii varză eram… am urlat cât am putut. Cred că am dormit foarte bine după noaptea aia furtunoasă :)))

What were the odds?

Că tot e an electoral, Alex Tau s-a gândit să facă o aplicație și pentru iubitorii de politică. Așa că a apărut aplicația “Alegeri 2012″. Conține informații despre evoluția partidelor politice, se poate vota, comenta, distribui. Atenție! Nu se poate fura la vot :))) Aveți  un singur vot pe care îl acordați sau retrageți în funcție de opțiuni.

Merge pe iPhone, iPod și iPad. Mai multe detalii găsiți AICI. Și e free.

Curioasă sunt dacă rezultatele din urma voturilor utilizatorilor aplicației vor fi cât de cât asemănătoare cu cele din sondaje. Trebuie să fiu corectă și să spun că nu dețin un iPhone (dragă Moș Crăciun) prin urmare nu pot testa aplicația, că v-aș fi povestit altfel.

Cu cine votați?

Iubirea este atunci când la baie sunt două periuțe de dinți, iar prin casă te împiedici de încă o pereche de papuci.

Iubirea este un tricou mototolit pe fotoliu.

Iubirea este atunci când în dulăpiorul de la bucătărie, în chiuvetă sau pe masă sunt două căni de ceai.

Iubirea este un bilețel pe frigider.

Iubirea este atunci când factura la telefon este mult mai mare.

Dacă nu aveți ce face într-o seară oarecare de joi, vă recomand eu ceva. Puteți încerca o porție de Fresh Comedy în True Club. Este un show de improvizație marca Tic Tac, un show mult prea fain. Am fost puțin sceptică prima oară când am auzit de spectacolul ăsta de improvizație. Am zis ok… improvizație, improvizație, dar cum rămâne publicul în priză tot spectacolul? Eh, nu știu cum, dar am râs de la început până la sfârșit. Actorii sunt uimitori și reușesc să se descurce în orice situație. Toate scenetele au avut la bază sugestiile publicului.

La un moment dat, actorii au folosit bilețele scrise de public. Eu am scris “S-a stricat laptele în frigider”. Imaginați-vă replica asta folosită într-o scenetă despre scrimă. A fost mult prea amuzant. Poate că pare ușor, dar nu e deloc ușor să pornești de la nimic și să faci un mare spectacol.

100% improvizație, nimic porcos, foarte amuzanți, ne-am cam distrat. Se vede și aici. Alte cuvinte nu-și au rostul. Mergeți, mergeți. O să vă placă.

Din multe puncte de vedere îmi place despre mine. Nu și când vine vorba de fizic. Însă Radu și Șuțu reușesc mereu să-mi arate că e vorba doar de piticii din capul meu. Ce să mai… sunt bună de agățat pe pereți :)).

Dragelor, băieții vă așteaptă la studio până pe 8 martie. Pentru că meritați un Portret de femeie.

Și că ziceam de agățat pe pereți. Portretul meu de anul trecut îl puteți admira la un cheesecake la Kopel’s a lui Copolovici.