Departe de mine intenția de a da în boala Sex & The City și să mă apuc să scriu despre relații, muieri și masculi (tuh, fată!). Dar de ceva vreme mă ard degețelele să scriu despre o anumită categorie de bărbați. Și nu că s-a născut în mine vreo revoltă feminină, dar au ajuns să mă amuze teribil. Draaaaaaaaagilor, să nu vă ofuscați. Nu vreau să generalizez. O să vorbesc despre o anumită specie.

De câțiva ani… am început să mă lovesc (direct sau prin anturaj) de niște bărbați (sau băieți cu aere de bărbați) care am impresia că au luat o supradoză de telenovele. Am zis că poate sunt anumite cazuri, dar se pare că e molipsitor. Cum sunt acești bărbați/băieți/bărbați-băieți? Păi, sunt cei care nu vor o relație. Nimic anormal până aici. Se mai întâmplă. Iar ideea de sex friends e la modă. Dar eh, nu e chiar așa simplu. Pentru că totuși vor ceva. Dar nu prea știu ce. Adică hai că suntem, dar nu suntem. Motivele sunt diverse. La început… aceste motive mă făceau să ridic o sprânceană. Acum… mă fascinează, ca să zic așa. De la clasicul “it’s not you, it’s me” până la “nu vreau să stricăm ce avem (?!) cu o relație”. Fecioare în toată regula. Unii au impresia că o relație implică lesă de gât, raporate, control, gelozie, altar sau teribila fidelitate. Hei, o poți încheia oricând. Dar să-l iei pe NU în brațe cu atâta încăpățânare… pfff. Și ok, îl iei pe NU în brațe, dar de ce atâta dramatism?! Sau ia-l pe NU în brațe și lasă-mă în pace. Specia de bărbați despre care vorbesc nu se lasă chiar așa ușor. Continuă să susțină sus și tare că ceva sentimente îi gâdilă la stomac, că femeia repsectivă e o minunăție cum n-au mai întâlnit, că un sentiment de dor clipocește pe undeva.

Culmea este că gradul de inteligență al acestor bărbați nu e deloc scăzut. Lucrurile ar trebui să fie mai simple. Vrei sex? Ok. Depinde de fiecare ce acceptă sau nu. Avem sentimente care ne gâdilă la stomac? Păi, atunci hai să vedem ce iese. Dar nuuuu. Și unii chiar sunt în stare să renunțe la o femeie la care țin doar pentru că au un principiu stupid bătut într-un cui în creier. Garanții nu există. Frica poate că nu ucide, dar nici nu te lasă să trăiești. Și cică femeile sunt complicate.

Dezamăgirile vin și trec. Dar viața asta se scurge atât de repede.

Mai multe aici.

Mă fascinează cum, în stația de autobuz (un trotuar), oamenii se pun unii în fața altora până ajung în mijlocul străzii. Ar face orice numai să urce primii în autobuz/tramvai/metrou.

Mă fascinează cum, atunci când se deschid ușile tramvaiului 41, începe o minunată împărțeală de coate… pentru un loc. Și nu este vorba de “oh, tinerii din ziua de azi”, ci de oameni în toată firea.

Mă fascinează cum, în autobuz, unii se lipesc cu totul de câte-o bară. Chiar dacă pe bara respectivă te-ai agățat și tu cu o mânuță.

Da. Mă fascinează RATB-ul.

Mă fascinează faptul că ai mei vizitatori urcă la mine cu liftul. Deși stau la etajul 2. Deși liftul e un pericol public, arată infernal, i se închide greu ușa, se blochează etîcî. Nu. Ei continuă să se dea cu liftul. Și în sus, și în jos. Două amărâte de etaje. Absolut fascinant.

Mă mai fascinează panourile publicitare care au efectul de “gură căscă” garantat. Adică din care nu înțeleg mare lucru.

Mă fascinează politicienii care nu spun nimic. Adică cei care, după o singură propoziție, mă trimit la DEX. Vă spun… fascinant.

Mă fascinează relația unor oameni cu coșurile de gunoi.

Mă fascinează administratorul meu. Cu măsuța lui. La intrarea scării. Și cu programul fix.

Mă fascinează punctul. Cât de ușor este să-l pui. Punct.

Și mă mai fascinează gângăniile care îmi intră în cameră (pe geam, bănuiesc) și care se plimbă liniștite pe laptop și veioză. Seară de seară.

P.S. E vară. Încă. O știți p’aia cu nu am chef azi? Eh, așa și eu. Nu am chef să mă dau cu părerea despre situația politică/economică/socială (nu că aș fi expertă). Și nici de siropoșenii nu am chef. Chiar dacă nu mai am concediu… sunt într-un dolce far niente cu blogul, mintea și sufletul. M-am trezit într-o dimineață și mi-am dat seama că… nu… am… nicio… opinie. În altă dimineață m-am trezit și mi-am dat seama că nu am fluturași în stomac pentru povestioare dulci ca vata pe băț (roz). Nu m-a făcut mama consecventă. Deci liber la aberații aberante (că ălelante sunt aberații coerente). Je vous baise sur le portefeuille.

P.S. 2 Mă mai fascinează rău piesa următoare. Hah. Zilele câinilor s-au terminat. Vin caii.