Oana Portase și cei șapte pitici

Ok. So I’ve got a fucking (big) tattoo. Get over it!

Din când în când mă tatuez, mă tund aproape zero sau mă îndrăgostesc. Unii ar spune că sunt mari greșeli. Dar eu mă înțeleg destul de bine cu mine și acționez din motive ce țin dincolo de teribilism, pentru că n-am simțit niciodată nevoia să sar peste bord doar ca să nu fiu în rândul lumii. Cine pricepe… înțelege. Accept păreri pro şi contra cât timp sunt în limita bunului-simţ. N-am avut niciodată ochelari de cal.

De data asta a fost iar cu tatuatul. Subsemnata a analizat rapid situația. Am ținut cont de lucruri posibile sau imposibile din viitor. Job, rochie de mireasă, sarcină care întinde pielea, expunere, tot bla blaul din partea celor care se arată șocați la vederea unui tatuaj etc. Și cum aveam deja unul de care mă plictisisem îngrrrrrozitor am zis să-l fac mai drăguț.

Din seria: ce inspiră fața mea

Cioc-cioc.

- Bună ziua.
- Bună ziua. Aș vrea și eu un tatuaj.
- La ce te-ai gândit?
- Păi, de fapt un cover peste ăsta.
- Îu.
-  Ceva mic și drăguț?
- Nu se poate.
- Ceva fără culori.
- Nu se poate.
- Mrrrr… voi ce ziceți?

Cam așa a început povestea la minunatul salon. Unul din băieți se apucă de căutat un model. Eu încă mă gândeam.Apoi a apărut în capul meu scenariul următor. Eu = mamă. Vine fii-mea sau fi-miu și grăiește.

- Mamă, vreau să mă tatuez.
- Nici nu mă gândesc.
- Dar tu ai un tatuaj.
- Zi zău cu limba scoasă.

O voce m-a trezit din scenariu.

- Am găsit ceva care se potrivește perfect.
- Minunat, am zis eu chițăind. Și m-am dus să văd despre ce era vorba. Pam, pam, paaaaaam. Un craniu din care ieșeau flăcări negre și roșii. (insert troll face)
- Hai să căutăm ceva mai de, cum să zic, mai de fetițe.

Într-un final, am găsit modelul care m-a încântat până la leșin. Cred că am slăbit un kilogram în procesul de “însemnare”. Dar n-a fost nici așa:

P.S. Nu, nu pun poză. I have better things to do.

1. Slavă Cerului pentru brânză şi roşii.

2. Se putea mai rău. Mi-am dat seama că, totuşi, am avut noroc că nu m-am făcut de 100 de kg din cauza tiroidei.

Vă pupă fata.

M-a lovit, aşa, fără vreo legătură anume.

Timp de patru ani, fratele meu a fost Portase cel mic, Prinţul, Contele sau Răsfăţatul Suprem. Apoi am apărut eu: Prinţesa, Portăsoaica sau (Nu La Fel de) Răsfaţata Supremă. Nasol moment. Şi din câte am auzit, în ipostaza de nou-născut arătam mai bine decât el. (sîc!) E logic ce a urmat. Gelozii, hârâieli, tineri şi neliniştiţi.

Scena 1

Fratele meu avea diverse metode întru torturarea mea. La un moment dat îşi dorea să se facă doctor. De câte ori ajungea să facă vreo injecţie sau să bântuie prin cabinetele medicilor, zâmbea frumos la asistente şi primea un premiu. În acest fel şi-a făcut o trusă medicală de toată frumuseţea. Eprubete, seringi, d’alea de perfuzii etc. Când simţea nevoia de atenţie sau răzbunare, mă ameninţa cu injecţii. Nu ştiu ce am făcut, ce n-am făcut, dar îmi amintesc că într-o zi scoate din trusa lui medicală un fluturaş de perfuzie. Era portocaliu, cu un ac micuţ. Mi l-a arătat bine şi l-a întors pe toate părţile posibile. Am răcnit de mi-au pocnit plămânii, muci şi jale. Şi când mă gândesc că tot ce-mi doream era să mă joc cu fratele meu. Ce răi şi copiii ăştia.

Scena 2

Într-o nu chiar minunată noapte, pe la vârsta de 4-5 ani, mă trezesc fără aer şi cu plămâni care păreau să se rupă în milioane de bucăţele la fiecare tuşit. Deloc drăguţ. Îmi amintesc episodul perfect, de parcă ar fi fost ieri. Ambulanţă, spital, alea alea. În toiul nopţii, în cabinetul unei doctoriţe, mama află că făcusem prima criză de astm. Prima dintr-un şir lung. Au decis că trebuie să fiu internată. Din ce pricepeam sau nu la vârsta aia… în suflet s-a instalat spaima că poate mama o să mă lase în spital şi o să plece. Mama n-a plecat. Niciodată. După ce m-am liniştit, doctoriţa îmi spune că nişte asistente drăguţe mă vor înţepa, dar că nu doare. Apoi scoate ceva din sertar. Cred că ghiciţi ce. Un fluturaş portocaliu pentru perfuzie. Scena 1 mi-a venit rapid în minte. De data asta era ceva mai oficial, căci venea din partea unui medic. Ce ziceţi? Am trezit jumătate de spital? Da. Cât de mică, fără aer şi cu plămânii varză eram… am urlat cât am putut. Cred că am dormit foarte bine după noaptea aia furtunoasă :)))

What were the odds?

Pe unde o să pășesc o să las în urmă și o floare de lotus. Cu o poveste la pachet.

Iubirea este atunci când ai lapte în frigider… deși ție nu-ți place laptele.

Iubirea este atunci când la baie sunt două periuțe de dinți, iar prin casă te împiedici de încă o pereche de papuci.

Iubirea este un tricou mototolit pe fotoliu.

Iubirea este atunci când în dulăpiorul de la bucătărie, în chiuvetă sau pe masă sunt două căni de ceai.

Iubirea este un bilețel pe frigider.

Iubirea este atunci când factura la telefon este mult mai mare.