Posted in 
Tags: 
Dacă mă tragi de mânecă…
January 28th, 2010
Poate că atunci aș ieși în stradă.
Cristi de la Rating Politic a lansat o temă de dezbatere foarte interesantă. “Pentru ce ai ieși în stradă?”, întreabă el. Idealuri, drepturi, principii, aș spune. Frumos. Dar voi fi sinceră și zic… nu știu exact. În niciun caz n-aș fi prima persoană care să iasă și să spună ce are de spus. Nici a doua nu cred că aș fi. Hai… poate a treia.
Nu am participat niciodată la vreo formă de protest. Pot spune ce simt și cred. Parcă pe vremuri protestele însemnau ceva. Noțiunile de dreptate, solidaritate, națiune aveau un sens. Cel puțin așa spun cărțile de istorie. Acum sunt o glumă, o adunătură de dezorientanți, niște unii care n-au ce face acasă. (asta dacă mai au loc astfel de manifestări) Noi suntem generația “scapă cine poate”. Fiecare se descurcă singur, dăm în cap foarte ușor celor din jur – la propriu și la figurat. Am învățat să conviețuim cu șmecherașii, să acceptăm corupția și să ne complacem.
Sunt voci care spun că nici Revoluția din 1989 n-a fost spontană. Un subiect pe care vreau să-l evit. Oricum, suntem niște oameni care au dat cu nasul de libertate și și-au bătut joc de ea. Cât timp “ăia” sunt la putere iar noi votăm cu “spor și drag”, atunci ne bag pe toți în aceeași oală. (ăia = rocada de jigodii, indiferent de partid) Criticăm, dar nu acționăm.
Nu ne apărăm drepturile, dar ne vaccinăm ca turma contra AH1N1. Ba, românii ies în stradă. Atunci când vor ei.
Mă uit la știri și fac haz de necaz. Râd de ce debitează minunații noștri politicieni. Dar mi se și pune un nod în gât când văd TOT ce se întâmplă în țara asta. Sunt mai smiorcăită din fire. Plâng la filme. Empatizez ușor. Mi-ai prezentat o cauză nobilă, o nedreptate inadmisibilă, și m-ai tras de mânecă… atunci ies în stradă. Dar butoanele mele ar trebui să fie mult apăsate, venele din cap aproape de explozie, iar nodul din gât să nu mă mai lase să respir. Pe jumătate lașă. E mai ușor să critic de acasă. E mai ușor cu “las’ că trece”.
Dar nu vreau să rămân așa. Nu vreau să văd cum se duce totul naibii. Cred că toți simțim presiunea din societate. Dar se mai aud și voci care nu vor să amuțească. La fel cum eu nu vreau să amorțesc. De aceea susțin NO Băsescu Day. De la gerul ăsta și de la tragediile din țară, iarăși am nodul în gât. Lilick povestește foarte frumos despre această formă pașnică de protest. Mulți se întreabă ce rezultat va avea. Mereu ne punem întrebări, facem socoteli, trăncănim, dar… astea ce rezultat au?
LE: Și Magda m-a invitat să discut pe aceeași temă. Am scris articolul pe la 3 noaptea. Am uitat să o menționez. Să-mi fie cu iertare. 
1 trackback:
14 comments:
-
Si eu l-am avut. Nodul. Citindu-te. Si incepand de aseara, citind postarile pentru apelul simultan (cred ca sunt peste 30 numai pana la ora asta, desi e putin trecut de sase dimineata) am realizat si ce castigam. Stii, atitudinea asta nu a existat niciodata inainte de alegeri. Ne-am solidarizat prea des in mistouri, in bascalie, deloc in ceva serios. A fost frumos. Ne-am distrat. Dar a fost ineficient.
Probabil actiunea asta ne va ajuta sa ne recunoastem. Dincolo de culoarea violet, doar un pretext sa spunem ce gandim, ce simtim. Si sa facem un pas in fata, de pe blogurile noastre, atunci cand vrem sa exprimam ceva. Nu in strada, nu ma refer la asta. E vorba doar de idei. “Nu vreau sa vad cum se duce totul naibii” e, de exemplu, pasul tau in fata. Si “Nu vreau sa amortesc”. Cel care iti citeste aceste ganduri nu are decat doua alternative. Sa fie las si sa te ia la misto, sau sa incerce sa fie alaturi de tine. Asta, dupa cum vezi, si stii… e mai greu. Si asa, din fiecare pas al nostru in fata, al fiecaruia, ceva se va misca. Indiferent de cauza.
-
“Prin cuvinte, mintea prinde aripi.”
-
Apelul acesta, simultan petrecându-se, trebuie să fie un lucru bun.
-
Se tot pomeneşte de societatea civilă. Eu nu cred că ea există cu adevărat, e doar o aparenţă. Dacă scormoneşti puţin dai de legături dubioase cu politicul. Uneori nici nu e nevoie să scormoneşti, lucrurile se petrec la vedere. Până nu ne vom primeni niţel nu vom reuşi mare lucru. Protestul paşnic pe care l-a iniţiat Lilick e o primă tentativă de a face ceva. Ceva cu cu cap, nu numai critică de dragul criticii.
-
In urma cu 3 ani si ceva am hotarat sa nu ma mai uit la televizor sa nu mai citesc ziare- acum informatia vine prin intermediul vostru. Nu stiu daca am facut bine, dar imi era greata si ma inroseam de nervi si aveam palpitatii.
Protestul are multe ramuri si iesitul in strada mis e pare momentul in care coarda e intinsa la maxim si oamenii simt ca nu mai au nimik de pierdut sau cel putin asa ar fi in mintea mea. La fostul job aveam un coleg care se gandea sa-si ai o arma si sa impuste cat poate pana il prind
– es i asta o forma de protest nu ? – cand oboseam aberam de nu ne venea nici noua sa credem 
Ma pricep prea putin in ale politicii – si ma gandesc… niste solutii ar trebui sa existe- lupta asta ar trebui sa duca la ceva la un moment dat- are optimismul ce cauta intr-o situatie ca asta? -
Aha. Sa inteleg ca se pregateste, intr-un final, temelia unei potentiale Revolutia Remake? Pentru ca eu cred ca, in ’89, daca nu erau oamenii adunati ‘fortat’ sau nu, am fi fost si acum sub acelasi regim. Noroc ca oamenii erau la un loc, adunati de partid, altfel, la cum suntem, slabe sanse sa se fi intamplat Revolutia in Romania… Adica, uite, de 20 de ani suntem mai umiliti decat in perioada comunista si nu s-au adunat oamenii sa faca revolutie. Eu ce sa inteleg? Ca ne e lene sa vrem mai bine?
-
NU NU şi iar NU
-
@Pingu nu trebuie sa aiba legatura neaparat cu politica. de ex. cei de la greenpeace au fel de fel de proteste. mai sunt si arestati, dar mai au si castig de cauza. sunt un popor care a trait in tacere, in comunism. orice forma de prostest – pasnica – e o modalitate de a arata ca nu suntem dispusi sa mai tacem si sa inghitim.
@Neamtu’ mi-e frica sa ma gandesc la inca o revolutie. dar avem ceva mai multe parghii decat atunci. sunt cazuri in care CEDO ne da dreptate. dar ne trebuie multa rabdare, perseverenta, speranta.
@STAR bine, bine si bine
-
NO BASESCU DAY – 02.04.2010 asta este o mare diversiune….. este facuta si ptr alte diversiuni mai mari…
-
Si eu sunt satula de aceste marionete cu sfori prezidentiale si capul plin de paie, care invadeaza scena politica. Raman de multe ori socata de diversiunile mediate pe care le creaza, doar cu scopul de a distrage atentia publica de la problemele cu adevarat importante. Tara noastra este intr-un impas, atat economic, cat si financiar, dar noi preferam sa discutam despre ezoterism si paranormal! Somajul creste, oamenii mor de foame, dobanda la credite creste, cursul este cu greu mentinut in limite acceptabile, dar noi inchidem ochii si nu spunem nimic. Ne bazam pe un imprumut care nici nu stim exact cand vine, dar pentru care vom plati atat noi cat si generatiile care vor urma, cu varf si indesat. Jocurile politice se fac fara sa tina cont de interesul cetateanului. Noi nu suntem decat o sursa de taxe si impozite, noi nu avem voce, noi nu actionam, noi ne lasam manipulati si indoctrinati(nu generalizez, exista si oameni cu o mentalitate diferita, dupa cum se poate observa :D). Ne complacem in propria indiferenta si apoi ne pangem ca nu “traim bine”, ne amagim cu promisiuni desarte si acceptam sa fim batjocoriti si injositi. Eu nu accept indiferenta, e piticul meu pe creier, de aceea simt nevoia sa schimb ceva, dar singura, nu voi reusi niciodata. De accea ma bucur de fiecare data cand intalnesc oameni care au curajul sa gandeasca singuri si, cum pot ei, incearca sa faca ceva. Putin cate putin, incet, dar sigur, ne vom face auzit, iar atunci vom deveni o forta de nestavilit! (ca sa inchei intr-o nota optimista :P)
-
@Alexandra exact! traim intr-o iluzie a democratiei. enervant si frustrant este ca puteam sa-i taxam, dar nu s-a intamplat acest lucru. poate peste 5 ani o sa apara Obama al nostru
-
@Oana: Sa speram draga mea, sa speram! Dar degeaba apare omul, daca romanii nu se trezesc si nu se informeaza. Din pacate pensionarii de sufoca, si la propriu si la figurat! Tineretul are doar sa zicem 20% din puterea de decizie. Mentalitatile trebuie schimbate, iar asta cere timp si sacrificiu! In primul rand, trebuie sa mergem la vot, ca doar e un drept castigat cu pretul a multe vieti (in asta consta in mare parte indiferenta de care discutam). Apoi, sa ne informam, informam si iar informam (vai, ce sentiment de deja vu’ am!!!). O arma mai puternica si mai valoroasa decat informatia, nu exista! Si cu informatia in mana, sa ne implicam. Sa devenim activi din punct de vedere social. Sa participam la actul politic, nu sa stam pe margine si sa induram! In Statele Unite, abia acum, cu ultimele prezidentiale ce s-a simtit in adevaratul sens al cuvantului inplicarea societatii in actul politic. Cred ca doar dupa ce vom atinge un punct al saturatie pe ca sa nu-l putem ignora, vom putea vorbi de societate ca si o putere in stat. Momentan, noi, tinerii, incercam sa ne facem auziti, totul e sa nu ne descurajam, asa cum au facut-o multi dupa ultimele alegeri!
-
politicienii nu spun nimic bun despre Legea Cojocaru – JAF
-
[...] Oana Portase: Dacă mă tragi de mânecă… [...]