Eu bloguiesc, tu bloguieşti, el/ea bloguieşte…
Nu am blogul de multă vreme. Şi acum am emoţii când dau publish la un articol. Scriu cum simt şi despre ce vreau. N-am considerat niciodată că un blogger trebuie să fie neapărat scriitor. Blogul mi se pare tot o platformă de socializare. Îţi permite să te întinzi mai mult decât te lasă Twitterul sau Facebook. Faci un schimb de păreri. Cunoşti oameni noi. Exersezi un posibil talent. Comunici ceva despre tine. Dar nu schimbi lumea. După cum foarte bine a subliniat şi Puttycat. De la ea a pornit şi ideea a scrie acest post.
Aş vrea să am timpul necesar să citesc cu atenţie toate blogurile care îmi plac. În fiecare zi descopăr altele noi. Citesc despre lucruri cu care poate nu sunt de acord, dar îmi place cum sunt prezentate şi le dau mai departe.
Nu i-am înţeles (şi nici nu vreau) pe cei care laudă cu traficul, numărul de comentarii, grafice ş.a.m.d. Există şi bloggeri din categoria “Clar mă citeşte şi Xulescu.” – unde xulescu este un fel de persoană publică. Mdeah… că doi, trei, patru oameni cu aceeaşi opinie nu s-au mai găsit neam. Sau cei care spun că nu-i interesează numărul de cititori şi criticile, dar se învârte orgoliul în ei mai ceva ca un titirez. Deranjanţi sunt bloggerii care nici nu se obosesc să le răspundă cititorilor. Oh, da! Tu, blogăre! Eşti un zeu atotştiutor. Nu te obosi să-mi dai un semn. Sunt doar o proastă care contribuie la traficul tău… ca mai apoi să te lauzi. Parcă scopul era altul.
Unii scriu codificat. Cică sunt arţăgoşi şi pun punctul pe I. Numai că nu au c*** să dea nume. Dacă tot faci o treabă, fă-o până la capăt.
Alţii care “îmi plac”: micii bloggeri. Aham. Micii bloggeri vor să fie ca marii bloggeri. Lasă comentariu după comentariu. (Poate mă bagă şi pe mine în seamă Bloggerul Suprem. Doar sunt cititor fidel.) Micuţul speră într-o unire a ID-urilor de mess, ca să primească învăţături preţioase şi un loc în blogroll. Penibil. Just be yourself. Lucrurile vin de la sine. Dacă se întâmplă… se întâmplă. Dacă nu, care-i tragedia? Apreciez scrisul multor persoane, dar ridicatul de statui nu e una din pasiunile mele.
Uite aşa am făcut un mic, mic, mic rezumat al unor mari orgolii cu blog. Indiferent de nişa abordată, îmi plac bloggerii care scriu… liber, poate şi cu greşeli, dar şi cu pasiune. Îmi plac cei care se dau jos de pe piedestal – unde sunt pentru că poate chiar merită – şi care vorbesc cu mine de la egal la egal amical.
37 comments:
-
hmm… eu credeam ca e “eu blogăi, tu blogăi, el/ea blogăie”
-
Nu e o regula ca toti marii bloggeri sa nu raspunda la comentarii. Dar, intr-adevar, cine are indiferenta are puterea. in orice relatie.
-
.. ca sa semene cu “eu gugglăi…”
-
@Copila blonda: aici ai perfecta dreptate, din pacate… la faza cu indiferenta, ma refer.
-
toata lumea se incadreaza in una din categoriile create de Oana. Nu creeaza nimeni una in care sa o incadram pe ea? :-”
-
ce bine le zici tu:)
-
Mie imi pare rau ca nu ti-ai facut blog mai demult. Ma bucur sa citesc orice scris cu bun-simt, logica, simtul umorului si un strop de modestie. Din pacate, am scris zilele trecute despre asta, sunt si bloguri care se inchid. Si aproape nimeni nu observa asta. Desi, poate blogerul respectiv e in sute de blogroll-uri. Asta nu prea inteleg…
-
Eu cred ca ce povestesti tu acolo e o “boala” initiata de hi5-isti (?!! am “comm-uri” nooi?!!, cine mi-a mai vizitat profilul?! – si crizele de isterie sau fericire de rigoare) si preluata acuma de FB-isti si bloggeri (sau blogaristi, sa nu stric masura!). Ma rog, unii dintre ei! Sunt sigura ca multi sunt cei care dau refresh din ora in ora sa numere accesarile si commenturile, sau in cazul FB sa schimbe din ora in ora statusul, sa vada daca se indura cineva d’un comment… si apoi sa se umfle in pene sau sa moara de ciuda. Ok, curioasa sunt si eu, o data, de 2 ori pe zi, ca deh toti vrem sa fim faimosi! Dar trist e cand deja scopul nu mai e sa scrii ce vrei si simti, pentru ca vrei si simti, ci ca sa creasca nr alea! My 2 cents, non-promoting myself oppinion!
-
Un articol puţin paranioc, zic…
-
Foarte, foarte, foarte adevarat. Iar sintagma cu “si acum am emotii cind dau publish” o spune doar acela caruia ii place sa scrie dinauntru pentru inauntrul altora. Traficul si unicii sint chestii superficiale si fara relevanta atita timp cit nu scoti un cent din munca blogica.
-
Sigur ca nu schimbi lumea, geniile care tin un blog sunt rare, dar nu asta trebuie sa fie obiectivul atunci cand alegi sa postezi pe un blog.
Subscriu la ” Just be yourself. “ -
Am o prietena care este in mai multe din descrierile de mai sus :); la inceput nu intelegeam de ce e asa de important sa ajungi undeva pe primele locuri, (ce ai spus si tu sa nu repet: trafic etc.)- mi se parea ca exagereaza si ca a luat-o razna sincer; mai tarziu mi-am dat seama ca ea din asta si-a creat o lume- pentru ea e bine; si facand eforturile astea, alergand pe drumul asta spre “suprematie” probabil ca si-a gasit o motivatie.
Eu cred ca m-am gandit de mii de ori sa-mi fac un blog – dar intotdeauna m-am intrebat daca l-as face public …
Oamenii sunt fantezisti- daca e unu’ care si-a creat o lume in care el e cel mai tare
asa va fi pentru el- cred ca e vorba de putin egoism – uita probabil ca blogul si l-au facut pentru a comunica sau a le comunica altora ceva si isi creaza regatul unde ei fac legile 
E in functie de nevoia omului
-
Esti o valoare, nu uita!
-
da, da, da:D the little mean fightin machine:D
-
“A blogui” în perfectul simplu:
Eu bloguii
Tu bloguişi
El/ea bloguiNoi bloguirăm
Voi bloguirăţi
Ei/ele bloguiră.Mai vrei ?
-
Oana, vrei să fii Bloggerul meu Suprem? Te rog!
-
@ Oana, cum trebuie sa ma adresez? Care e codul vestimentar? Care sint cuvintele care iti fac placere? Si mai am intrebari de incepator, dar e deja bine daca pot procesa raspunsurile la acestea.
-
mie inca imi creste inima de fiecare data cand imi lasa cineva un comentariu apreciativ…si ma minunez cand oameni despre care am impresia ca scriu foarte bine vor sa ma citeasca.
nu stiu daca tine de subapreciere sau de modestie. cert e ca ma bucur cand generez o reactie, oricare ar fi ea. -
Offf am avut o zi aşa de grea. Abea acum am apucat să citesc. Dacă zâna permite
voi face un comm mai lung. Mă regăsesc, mă refer la opinii, în ceea ce ai scris. Da, detest categoria “eu îs ăla cu trafic, ălalalt e neica nimeni, bla bla bla”
că sunt nişte lupte prin zona asta de numa numa!!!
. Nu pomenesc de cei doritori de statui, am pregătit piedestaluri, nu ştiu dacă ajung.
Statui să-şi facă singuri! 
Şi da, nu am pretenţia să răspunzi la zeci şi zeci de comentarii. Dar când sunt câteva, 10-30, care sosesc eşalonat nu la pachet, poate că ar fi cazul să răspunzi măcar cu un OK. Scurt, nu consumă timp şi amărâtul care a comentat se simt şi el, băgat în seamă de către Măria Sa
. Că oricum trec pe la blogul geniului
şi probabil că îi fac trafic. Nu cer răsplată, doar un dram de bun simţ.
Nu văd nimic paranoic, e un post de bun simţ.
Nu fac decât să repet, e bine că ai pornit blogul. Era păcat să nu se întâmple, eşti nu numai talentată, dar ai şi un fel corect de a ridica mingi la fileul discuţiei.
-
Si eu raspund destul de rar, dar am un motiv intemeiat: mi-e lene. Si cand spun “lene”, nu ma joc cu cuvintele
-
oana draga, ti-am dat si o leapsa.
-
Oana, doar joia? Şi trebuie neapărat să se vadă?
-
am citit articolul si comentariile si ma gandeam… oare toti care au blog sunt bloggeri?
ce-nseamna sa fii blogger? sa comentezi, sa “fii o prezenta in blogosfera”, sa scrii zilnic, sa te preocupe sa dai tu primul nu stiu ce stire sau link, sau sa scrii articole geniale, pe care sa le citeasca mii de alti bloggeri… ?
sau sa scrii pur simplu, cu o oarecare regularitate, parerile tale despre lume, undeva online?
uite-asa ma gandeam si mi-am dat seama ca niciodata nu mi-a venit sa spun: sunt blogger de aproape un an. da, scriu pe un blog personal de aproape un an.
multumesc pentru articol, desi nu prea sunt in publicul tinta
-
Am zabovit pentru aspectul acestui blog.
Apoi am observat ca este un începător!
Şi am văzut apoi că avem aceeaşi derută, eu nu am nici 3 saptamâni de blog.
copy paste [În 2 săptămâni am avut deja un “val” de maxim 10 vizite, dintre persoanele invitate direct de mine către gândul şi sufletul meu, iar 3 mi-au dat satisfacţia de a lăsa un semn, au comentat.
Câştigul este că am început să umblu din blog în blog, însă i-am găsit tot pe cei care au permanent la dispoziţie alte mijloace de exprimare fiind oameni politici, jurnalişti, vedete, care-şi dau leapşa şi pe acest spaţiu încercând să-l ocupe şi manipuleze tot ei, dar şi pe cei obişnuiţi, ca şi mine, care se răcoresc în acest mod şi vor să verse ce li se bagă pe gât zi de zi.]




Inca nu am reusit sa vad in care categorie intru eu… Dar, in mare, iti dau dreptate si ma bucur ca, prin articolul asta mi-am dat seama ca raspund prea rar celor care comenteaza. Si nu din sentimente de superirioritate, ci pentru ca am fost obisnuit ca ‘nu da bine’ sa apari TU, autotul, ca si comentator.