Posted in 
Tags: 
Let’s talk, Romania!
January 12th, 2010
Ionuț mă invită să vorbesc despre România tăcută și despre cum am putea să o facem să vorbească. Ce înseamnă România tăcută? O Românie sictirită, plină de lehamite, de dezgust, dezinteres, obișnuință. O țară în care românii tac și înghit sau sunt indiferenți. O Românie în care știm că trebuie să dăm plicul, să dăm cafeaua și baxul de țigări secretarelor, să ne certăm parte în parte cu frustratele de după ghișee, să îndurăm o justiție mai mult decât oarbă… o justiție schiloadă, strâmbă și stupidă.
Ne complacem și… ne place. Unii tac, alții prind din ce în ce mai mult tupeu. Trăim într-o năuceală fără scăpare și într-un “las’ că trece” etern. Stăm să înghițim gogoși umflate cu minciuni și nesimțire. Privim spre ei și… înjurăm sau aplaudăm. Nu înțeleg de ce unii vor siguranța unui rezultat, înainte de a vorbi. N-ar fi normal și democratic să vorbim pur și simplu? Să vorbim prin acțiuni civice. Să vorbim prin ONG-uri. Să vorbim prin bloguri. Să vorbim prin work-shop-uri. Să vorbim prin dezbateri reale. Rezultatul nu trebuie forțat. Va veni de la sine. Tipic românului și spațiului carpato-danubiano-pontic… îl luăm pe NU în brațe și așteptăm să ne cadă drobul de sare în cap. Suntem ca niște babe bocitoare. Nu cumva să stăm drepți, nu cumva să stăm cu capul sus.
Cum să facem România să vorbească? Uite așa. Această leapșă este o modalitate. Și cum am spus mai sus: prin acțiuni civice, prin ONG-uri, prin bloguri, prin dezbateri, prin “împinsu’ de la spate”, prin provocări civilizate. O formă de a vorbi este și NO Băsescu Day. Lilick ne dă o întreagă listă pentru care să-i spunem NU președintelui.
Ne mișcăm și noi mai cu talent? La alegeri, România a vorbit cu jumătate de glas. E un început. Dar… suntem luați de proști și nu ne agităm prea tare să le demonstrăm contrariul. Poate că… atunci când nu vor mai fi gunoaie pe stradă, nu vor mai fi gunoaie nici la putere.
Leapșa merge către toți românii care au sânge în instalație și au ceva de spus. 
2 trackbacks:
9 comments:
-
Nu am ce comenta.un text frumos, scris din suflet si cu suflet..ti-am zis ca mor dupa felul cum scrii? e valabil inca, dar nu o mai repet, caci iar incepe femme Budaru cu dezvaluirile online:)
-
@ionut multumesc. hahahaha. eu am lipsit azi de pe net. deci exista dezvaluri la adresa matale? ia sa aflu. muahahaha
-
Daaa, foarte frumos scrii, Oana. Ce ma bucur ca ti-ai facut blog.
-
@Lilick multumesc din suflet. inca mai am emotii cand dau PUBLISH la vreun articol. mai am de invatat si in ale scrisului si in ale politicii. ce ma faceam eu fara voi?!
multumesc pt sustinere. -
În România să nu mai fie gunoaie pe stradă? Nu cred că voi trăi să văd ziua…
-
@Mihai pesimistule
-
@ oana: dupa mintea mea, intre gunoaiele de pe strada si cele din politica e o legatura, dar nu atat de directa cum pare. bunaoara, strazile din Bruxelles sunt mai curate decat astea din orasul Bucurestioarei, dar gunoaiele din politica de acolo sunt la fel de corupte si incompetente ca cele din politica de aici.
am si eu de (prea) multe ori senzatia asta, ca “nu e bine” si ca “ce simplu ar putea sa fie bine”. si ca solutia este evidenta si la indemana, numai aia de la putere n-o vad (de prosti sau de hoti). da’ imi devine tot mai clar ca mecanismele sociale sunt incomparabil mai complicate decat legile fizicii, de exemplu, si ca e cale lunga de la cauza le efect (nu ca-n legea lui Ohm!).
Mircea Kivu propune un exercitiu de imaginatie in Dilema Veche, care exercitiu mi-a placut grozav. pentru cine vrea, copiez aici linkul: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=308&cmd=articol&id=12256
-
@misu nu-mi imaginez ca alte tari nu sunt corupte. chiar ma ia damblaua si cred in teoriile cospiratiei. dar poate ca in alte parti se traieste ceva mai bine. la noi incepe sa devina prea… prea… prea… insuportabil. ft intersant articolul din dilema veche. pana la urma, nu avem cum sa stim ce-ar fi fost si cine a dat cu banul ca sa iasa asa.
-
Întrebarea o ştii.
[...] Oana aici că ce frumos ar fi să dezbatem, să începem acţiuni civice, ONG-uri, work-shopuri. Nu zic nu, e [...]
[...] părere, România tăcută este doar o metaforă. Sună frumos, aduce cu România profundă. Oana a scris cumva idealist, ONG-uri, societate civilă. Nu, România tăcută nu există. România e [...]