NO Băsescu Day
Probabil aţi observat bannerul din dreapta cu “NO Băsescu Day”
Să însemne asta YES PSD Day? NO! Să însemne asta YES PNL Day? NO! Eu sunt fan Obama. Hahahaha. Precizez că nu ţin cu niciun partid. Ideologiile sunt o gargară, un vis frumos.
Aş prefera manifestările pro ceva şi nu contra. În politica românească… este cam greu să găseşti ceva PRO. Ca locuitor al planetei Pământ şi cetăţean al României, voi arăta cu degetul pe toţi cei care merită să fac asta. De asemenea, voi aprecia iniţiativele celor care au ceva de spus. REPET: ca simplu votant, nu ca atotştiutoare în ale politicii. Departe acest gând.
Aproape că m-am emoţionat la vocalizele lui Cristian Preda… la adresa lui Honorius Prigoană. Mi-e greu să cred că nu e altceva decât o diversiune cu mult praf în ochi şi fum pe alocuri. La fel cum, pentru o fracţiune de secundă, am avut gândul erotico-hazliu că Traian Băsescu nu-l va mai desemna premier pe Emil Boc – acest părinte al neconstituţionalităţii.
În PSD, lucrurile par mai interesante. Mitrea vs. Hrebenciuc… în timp ce Geoană se bronzează, iar Iliescu şi Năstase rânjesc de pe margine. Măcar cafteala asta e reală, dar deloc în “interesul poporului”. Oare Mazăre îşi face bagajele pentru mutarea în Brazilia?
PNL s-a obişnuit cu opoziţia (cred) şi aş prefera să fie mai înfipţi. Deocamdată, C.P.Tăriceanu vrea să revină în lumina reflectoarelor. Aştept. Aştept.
Aţi văzut cu toţii cam cum stă treaba cu bugetul. Capul răutăţilor este Boc, aflat sub aripa lui Băsescu. Aşa că… susţin şi eu campania NO Băsescu Day. Mai multe detalii găsiţi la Lilick.
19 comments:
-
Mi separe aiurea o astfel de campanie in conditiile in care a fost reales de “popor”. Eu unul am alergie la el, dar cred ca ziua aia o s-o transform in tribut adus marelui coducator, nu vreau sa-mi supar prietenii care l-au votat. Si da sunt fericit ca Elena e iar ministru si ca Boc e iar primministru. Daca are careva dorinta sa iasa la vreo revolutie ceva impotriva lu’Zeus nu contati si pe mine…a fost vointa “poporului”…manelist, otevist, fara principii, educat, needucat trebuie sa le respectam dorinta si sa suportam, iar atunci cand ei nu vor mai suporta sa se duca singurei sa-l dea jos. Bunicamiu avea o vorba vizavi de zapada cazuta din cer:”Cine a dat-o ala s-o ia inapoi!”
-
Esti fan Obama dar fac pariu ca daca te pun sa spui doua lucruri concrete din programul lui, sau doua lucruri concrete pe care le-a facut in calitate de presedinte, nu prea o sa stii sa-mi spui.
Din punctul meu de vedere Obama e un ageamiu iar John McCain era mult mai bun. Macar asta facuse ceva la viata lui, mai mult decat doar vorbe…
-
NO base EVERYDAY!
-
no basescu life !
-
eu as vrea ceva de genul “anul fara politicieni”, iar la carma tarii o echipa de management performanta
-
Oana, pai nu e o miscare politica. Ci una civica. Si trebuie sa fie pro-democratie. Nu avem nevoie de partide ca sa cerem asta. Putem si noi, oameni simpli. Din pacate nici galbenul, nici rosul (ma refer la partide) se vede ca nu prea sunt in stare sa tina piept puterii portocalii, sau “poporului” otevist, manelizat.
-
Basescu in toata ambitia sa, nu se poate delimita de moguli !
-
Oana, ca sa mai uitam de politica, ti-am dat o leapsa despre femei http://www.alinagorghiu.ro/?p=1067
-
Hello
Si care este finalitatea acestei campanii?
Mai bine scrii de ce crezi ca Boc este un “părinte al neconstituţionalităţii”.10x
-
@Oana ok multumesc, inteles, am citit si ce scrie pe blogul gagicei.


Eu militez pentru ” NO MOGULU’ DAY ”