Revelion în cizme de cauciuc
Cam așa am petrecut eu. “A fost o vremea” când, înainte de Revelion, mă agitam mai rău ca spray-ul. Unde, cu cine, ce cumpărăm, să mă vopsesc, cum să mă machiez, fustă vs pantaloni, sclipiceli sau nesclipiceli? Plus bătaie de cap cu toate superstițiile: să ai ceva roșu, să ai ceva nou, să mănânci pește la miezul nopții, să tragi o pupăceală sub vâsc, să ai bani în buzunuar, etc.
De când fac parte din clasa muncitoare, ajung mai rar prin cuibușorul natal. Anul acesta mi-am dorit să merg acasă de Crăciun. La Revelion nu m-am gândit deloc. Ideea de a merge în Piața Constituției s-a născut pe 31.12.2009 – ora 22.00.
Am luat una bucată prieteni, una bucată fâș gros (se poate considera și pătură), una bucată cizme de cauciuc (ploua afară), una bucată bentiță mov, una bucată șampanie și una bucată baghetă magică.
Înainte de miezul nopții… mi s-a îndeplinit o doriță. I-am văzut pe cei de la Iris. Mi s-a umflat inima (mai, mai să explodez) și îmi sclipeau ochii. Am țopăit, am făcut poze și am analizat lista de dorințe pentru 2010. A venit momentul zero și spleoooooșc un val de șampanie pe mine. Nu știu de unde a venit, dar a fost ca-n filme. Mută de uimire, n-am mai putut emite “whislist-ul 2010″. Jocul de lasere și artificii a fost superb. Hai Oprescu! Hai România! :)))
Am intrat în 2010 “non-agitată”, cu bani puțini în buzunar, plină de șampanie și în cizme de cauciuc. Am fost atât de mov încât și Hrebenciuc ar muri de invidie.
Nu vă mai spun de dorințele mele pentru 2010. Să fie… liniștit. Zâmbăreț. Sănătos. Plăcut. Ah, îmi doresc pace în lume, free Willy și poliția animalelor.
Nu uitați: avem dreptul să sperăm. Avem dreptul să visăm. Avem puterea să facem o lume mai bună. Mereu așteptăm o schimbare acolo sus. Hai să începem și jos. Să începem cu noi. POZE ACILEA
19 comments:
-
Hakuna Matata…e cel mai bun mod de a intra in noul an! Acum vreo doi ani m-a prins 12 noaptea pe drum spre locul pierzaniei si am fost “pe drumuri” tot anul… Asa ca daca logica asta se aplica, vei avea un an foarte chill si mov, ceea ce e perfect!
P.S. Sunt invidioasa pe bagheta ta ZMistica
-
grozav! “petrecerile” neplanuite ies intotdeauna grozav!
an frumos sa ai! : ) -
ha ha ha bentita mov :))))…asta e mesaj subliminal.
La Multi Ani!
-
Ah, ce bucuroasa sunt cand gasesc o purtatoare de cizme violet. Si eu am, normal.
-
Deci o să plouă tot anu’ pentru că ai sărbătorit evenimentul plină de șampanie. So much for global warming
-
Am zărit eu o flacără mov la TV da am zis că mi se pare. Deci tu erai! Ezoterico!!!
-
Good work Portase, bagasi emoticoanele
-
Cotrocenianul o avea bentita mov?
-
sper ca faza cu iris e caterinca.
-
la multi ani!




Ce-i cu Requiem ? Te apuci de droguri in 2010 ?